O eventuală reunificare a Republicii Moldova cu România ar putea accelera procesul de aderare la Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu, într-un interviu acordat publicației Le Monde. „O astfel de decizie trebuie luată de majoritatea cetățenilor”, a subliniat Sandu, potrivit interviului, referindu-se la scenariul unei eventuale uniri. Șefa statului a mai spus că analizează și opțiuni alternative de integrare europeană, inclusiv posibilitatea ca Republica Moldova să adere la UE fără regiunea separatistă transnistreană. Maia Sandu a reiterat că principalul obiectiv strategic al Chișinăului rămâne integrarea în Uniunea Europeană, alături de Ucraina și statele din Balcanii de Vest, în contextul a ceea ce a descris ca fiind necesitatea contracarării influenței Rusiei în regiune. Întrebată despre impactul eventualelor rezerve ale unor state membre ale UE față de aderarea Ucrainei, Sandu a spus că speră ca procesul de extindere să avanseze, inclusiv prin deschiderea capitolelor de negociere. Ea a adăugat că se așteaptă ca evoluțiile politice recente din statele membre să contribuie la deblocarea procesului de aderare pentru țările candidate.