
În regiunea separatistă Transnistreană, controlată de facto de Federația Rusă, mii de copii preșcolari sunt supuși unei educații profund ideologizate și militarizate încă din grădiniță – arată un nou raport al organizației pentru drepturile omului Promo-LEX.
Potrivit documentului, în cele 149 de grădinițe din regiune, educația timpurie este dominată de simboluri militare, activități tematice inspirate din cel de-al Doilea Război Mondial și promovarea valorilor sovietice. Copiii sunt îmbrăcați în uniforme de soldați, intonează cântece de război și participă la scenete care glorifică armata sau figura „apărătorului patriei”.
Anul 2025 a fost declarat de administrația nerecunoscută de la Tiraspol drept „Anul poporului transnistrean”, iar în grădinițe au fost intensificate acțiunile cu caracter patriotic. Autoritățile locale organizează „baluri ale victoriei”, concursuri de defilare militară și activități artistice centrate pe trecutul sovietic și „statalitatea” așa-numitei „republici moldovenești nistrene”.
„Această formă de educație urmărește formarea unei conștiințe colective marcate de glorificarea trecutului militar și a simbolurilor regimului separatist”, se arată în raport. Promo-LEX avertizează că astfel de practici pot avea un impact pe termen lung asupra percepțiilor sociale ale copiilor și pot eroda valorile democratice și ale păcii.
Organizația atrage atenția că alternativa educațională în limba română este aproape inexistentă în regiune – cu excepția Liceului „Evrika” din Râbnița, care are două grupe preșcolare.
Pe lângă implicarea directă a așa-numitelor autorități de la Tiraspol, în procesul de militarizare a educației sunt implicate și structuri paramilitare, precum „armata cazacilor”, precum și eparhia Bisericii Ortodoxe din Tiraspol și Dubăsari, care sprijină promovarea simbolurilor „statului” încă din primii ani de viață.
Promo-LEX solicită autorităților de la Chișinău să elaboreze măsuri urgente de contracarare a acestei indoctrinări, inclusiv printr-o strategie de „dezocupare cognitivă” în perspectiva reintegrării regiunii. Potrivit raportului, o reformă educațională post-conflict va trebui să cultive gândirea critică, încrederea în instituțiile democratice și valorile drepturilor omului.