Corespondentul Veridica în Ucraina, Alex Craiu, a primit interdicție intrare în Transnistria timp de trei ani. Măsura i-a fost comunicata pe 29 octombrie, la punctul de trecere Dubăsari.
Alex Craiu, corespondentul Veridica în Ucraina, a primit interdicție intrare în Transnistria timp de trei ani. Măsura i-a fost comunicata joi, la punctul de trecere Dubăsari, aflat în regiunea separatistă controlată de autoritățile de la Tiraspol.
Persoanele vizate sunt Iurie Cara, Andrei Safonov și Serghei Verdeș, potrivit președinției.
Administrația separatistă a organizat un protest împotriva a ceea ce numește „presiuni” economice exercitate de autoritățile R. Moldova.
Asociația avertizează, de asemenea, asupra intenției Tiraspolului de a introduce manuale rusești de istorie în școlile cu predare în limba ucraineană.
Chișinăul cere continuarea implicării OSCE în procesul de reglementare transnistreană.
Șefa diplomației europene a mai spus că sprijinul UE pentru modernizarea apărării R. Moldova prin Facilitatea Europeană pentru Pace a ajuns la 317 milioane de euro, dintre care 120 de milioane de euro urmează să fie alocate în 2026 pentru apărarea antiaeriană.
Autoritățile de la Chișinău vor să reintegreze regiunea transnistreană pentru a prelua companiile energetice, deorece sunt nevoite să cumpere atât gaze naturale, cât și energie electrică la prețuri foarte mari și să majoreze tarifele, iar această situație creează probleme guvernării, susține propaganda pro-rusă de la Tiraspol.
Presa din stânga Nistrului a promovat declarații nefondate și false lansate de „ministrul de externe”, Vitali Ignatiev, după întrevederea în formatul 1+1 cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri. Un subiect care a dominat agenda mass-mediei controlate de regimul separatist a fost participarea cetățenilor ruși la alegerile pentru Duma de Stat. În vizorul jurnaliștilor au ajuns și două propuneri controversate ale Tiraspolului: manuale cu narațiuni false despre războiul din Ucraina pentru școlile cu predare în limba ucraineană din stânga Nistrului și majoararea cu opt ore a programului săptămânal de muncă.
Potrivit diplomației de la București, e o încălcare gravă a dreptului internaţional.
Elevii din regiunea transnistreană au participat în această vară la activități organizate în centrele pentru copii Artek și Orlionok din Rusia, ambele vizate de sancțiuni internaționale, potrivit Promo-Lex.
Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
R. Moldova protestează față de planul Rusiei de a deschide secții de votare în Transnistria.
Din 1 septembrie 2026, vor fi introduse TVA și accizele pentru anumite mărfuri importate de agenții economici din regiunea transnistreană.
Ministrul de Externe Mihai Popșoi s-a întâlnit cu noul șef al Misiunii OSCE în R. Moldova, Christopher W. Smith.
De la persiflare și teorii ale conspirației, până la scenarii apocaliptice - așa a abordat propaganda pro-rusă din Republica Moldova raportul realizat de Agenția Informații Militare a Ministerului Apărării și Serviciul de Informații și Securitate „Cobasna: Separarea unui Mit de Realitate”. Raportul demontează imaginea depozitului militar, controlat de armata rusă, ca sursă a unei posibile catastrofe regionale, cum a încercat și încearcă să-l prezinte Moscova. Presa rusă nu a acordat prea multă atenție subiectului - fie pentru că nu a avut contraargumente, fie pentru a evita „umflarea” acestuia.
Raportul SIS și AIM contracarează „miturile” privind depozitul de muniții, aflat de facto sub control rusesc.
Administrația nerecunoscută spune că situația economică rămâne dificilă din cauza problemelor legate de aprovizionarea cu gaze.
Tiraspolul introduce ceremonii săptămânale pentru a cultiva „patriotismul”.
Cele mai importante piețe pentru exporturile din regiunea transnistreană au fost România, Italia și Slovacia.
Vicepremierul pentru reintegrare a avut o întrevedere cu reprezentantul special al Uniunii Europene în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană.
Guvernul a aprobat un set de modificări legislative care vizează consolidarea securității aprovizionării cu gaze naturale pe ambele maluri ale Nistrului.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică i-a prelungit mandatul care urma să expire la 30 iunie.
Republica Moldova se află în fața unui nou moment istoric - deschiderea oficială a primului cluster de negocieri de aderare pe 15 sau 16 iunie 2026, la Luxemburg, în marja reuniunilor ministeriale. Cu toate acestea, momentul este secondat de acțiunile subsumate războiului hibrid al Rusiei.
“Ce face Republica Moldova cu dronele căzute pe teritoriul său?”. Aceasta a fost întrebarea pe care i-a pus-o un coleg ucrainean lui Rosian Vasiloi, analist militar și de securitate, care a condus Poliția de Frontieră a Republicii Moldova în 2019 și în 2021-2023 și a lucrat în Ucraina în perioada 2014-2016. În afară de faptul că uneori plasăm dronele pe scările Ministerului de Externe când vine ambasadorul Federației Ruse pentru a primi note de protest din partea Chișinăului pentru încălcarea spațiului aerian moldovenesc de către obiecte zburătoare ruse, nu e clar care e răspunsul la această întrebare. Ucrainenii, însă, încă din 2014, au luat dronele căzute pe teritoriul lor drept o oportunitate de cercetare și dezvoltare a propriilor sisteme de apărare moderne. Poate oare Republica Moldova să facă același lucru? Aflați mai multe din interviul cu Rosian Vasiloi de mai jos.
Așa-zisul ministru de externe al Transnistriei, Vitali Ignatiev, a declarat că inițiativa ar urmări continuarea cooperării culturale și umanitare cu Federația Rusă.
CEDO a emis 65 de hotărâri și decizii în cauze legate de regiunea transnistreană în ultimii 22 de ani, stabilind în mod constant răspunderea Federației Ruse în majoritatea cazurilor și despăgubiri neplătite de aproximativ 6,4 milioane de euro, potrivit Promo-LEX.
Este vorba despre cinci ofițeri ai așa-numitului „minister de interne” din regiunea transnistreană, subordonat Federației Ruse.
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a decis să semneze decretul privind simplificarea procedurii de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din regiunea transnistreană ca urmare a acțiunilor iresponsabile ale Chișinăului și Kievului, potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
În cadrul unei conferințe de presă comune cu vicepremierul moldovean Mihai Popșoi, președintele în exercițiu al OSCE și secretarul general al organizației, au afirmat că misiunea continuă să joace „un rol vital” în menținerea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol.
„România a fost tot timpul alături de noi” – mai declară el pentru Agenţia Naţională de Presă AGERPRES.
Vicepremierul pentru reintegrare a participat la reuniunea Comitetului politic și de securitate al Consiliului UE.