Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, va efectua luni o vizită în România, unde se va întâlni cu omologul său, Ștefan-Radu Oprea. Cei doi oficiali urmează să semneze un acord de cooperare în domeniul militar, iar discuțiile vor viza și posibilitatea achiziționării în comun a unor vehicule militare italiene prin programul european SAFE, a spus ministrul la Jurnal TV. „În interesul țării, în interesul militarilor, vom semna un acord de acces la programul SAFE, unde vom merge la achiziții în comun cu Armata Română pentru vehicule militare, care sunt produse de industria italiană și este vorba despre IDV, Italian Defence Vehicles. Sunt camioane pe care ne dorim să le avem la dotarea Armatei Naționale, pentru a înlocui acele modele vechi pe care le-am moștenit de la Armata Sovietică și pentru a le da în utilizarea Armatei Naționale, pentru a fi folosite în interesul instruirii”, a declarat ministrul. Un alt obiectiv prioritar al Ministerului Apărării este dezvoltarea capacităților de apărare împotriva dronelor rusești, care reprezintă o amenințare pentru securitatea Republicii Moldova. Pe 26 octombrie, Republica Moldova și Ucraina au semnat un acord de cooperare tehnico-militară care prevede schimbul de experiență, transferul de tehnologii, modernizarea echipamentelor militare și dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul apărării.