Jurnalistul român Alex Craiu, corespondentul Veridica în Ucraina, a primit interdicție intrare în Transnistria timp de trei ani. Măsura i-a fost comunicata joi, la punctul de trecere Dubăsari, aflat în regiunea separatistă controlată de autoritățile de la Tiraspol.
„În privința dumneavoastră, Ministerul Securității Statului al Republicii Moldovenești Nistrene a adoptat decizia nr. 1642 din 19 mai 2025 privind indezirabilitatea șederii (reședinței) pe teritoriul Republicii Moldovenești Nistrene” se arată în documentul care i-a fost prezentat lui Alex Craiu. Decizia indică faptul că „intrarea pe teritoriul Republicii Moldovenești Nistrene nu vă este permisă pentru o perioadă de 3 (trei) ani de la data adoptării deciziei. Având în vedere cele de mai sus, trebuie să părăsiți Republica Moldovenească Nistreană în termen de 3 (trei) zile. În cazul nepărăsirii Republicii Moldovenești Nistrene în termenul specificat, veți fi supus deportării.”

Decizia a fost luată de Tiraspol la scurt timp după ce Veridica a publicat un material realizat de Alex Craiu în Transnistria
Decizia de interdicție a jurnalistului și creatorului de conținut intră în vigoare de la data de 19 mai 2025, la exact trei săptămâni de la publicarea unui material video în care Alex Craiu a arătat realitatea din Tiraspol, auto-proclamata capitală a unei țări care nu există, legal.
Nu este prima dată când Alex Craiu a avut probleme cu autoritățile transnistriene. În 2022, acesta a fost reținut de serviciul de securitate la Cuciurgan și interogat ulterior timp de trei ore la Tiraspol, interval în care telefonul personal i-a fost luat, cerându-i-se în prealabil codul de acces al acestuia, pentru investigații sub suspiciunea de spionaj.
În urma interogării de atunci, nu s-a dispus nici o sancțiune sau interdicție pentru jurnalist, întrucât autoritățile nu au găsit, în urma căutărilor amănunțite, nici o dovadă care indică vreo acțiune ilicită a lui Craiu în Transnistria.
Joi, 29 octombrie 2026, când intrarea jurnalistului în Transnistria a fost refuzată, autoritățile de la așa-zisa frontieră transnistreană nu au prezentat un motiv precis pentru interdicția sa, fiindu-i comunicat doar faptul ca trebuie să semneze aducerea la cunoștință a deciziei scrise doar în limba rusă, fără traducere în limba română sau în engleză.
Autoritățile de la Tiraspol nu au putut fi contactate pentru un punct de vedere, întrucât numerele de telefon de pe site-ul oficial al Ministerului Securității de Stat din Tiraspol nu sunt apelabile din afara Transnistriei sau sunt incorecte.