Ministrul energiei, Dorin Junghietu, avertizează asupra unui risc real de deconectări programate ale energiei electrice în următoarele zile, în contextul reducerii capacităților de import după avarierea liniei Isaccea-Vulcănești, transmite IPN. Ministrul a subliniat la Jurnal TV că economisirea energiei este esențială pentru a diminua presiunea asupra sistemului energetic. „Acum se încearcă la maximum redirecționarea capacităților de energie neutilizate de Ucraina către noi. Pentru ziua de 25 martie s-a reușit acoperirea integrală a consumului de energie, fără a recurge la energie de avarie”, a declarat Dorin Junghietu. Ministrul a subliniat că situația rămâne incertă, întrucât disponibilitatea energiei depinde de licitațiile zilnice și de capacitățile de import existente. „În cazul insuficienței capacității de import sunt două scenarii. Să importăm energie de avarie și dacă nu există energie nici de avarie, deconectări orare”, a precizat Dorin Junghietu. În acest context, oficialul a făcut apel către populație să reducă din consum, în special, în orele de vârf. Ministrul Energiei a precizat că echipele tehnice ucrainene urmează să înceapă intervenția de urgență astăzi sau mâine, lucrările fiind estimate să dureze șapte zile.