
În perspectiva alegerilor parlamentare din Republica Moldova din toamna acestui an, acțiunile hibride ale Rusiei la adresa Chișinăului vor crește, iar administrația democratică de la Chișinău va necesita un sprijin european și internațional consolidat pentru a face față acestor provocări, a declarat Ministrul Afacerilor Externe al României, Emil Hurezeanu în cadrul unor întrevederi la Bruxelles cu oficiali europeni, printre care și comisarul european pentru Extindere Marta Kos. Potrivit unui comunicat al Ministerului Român de Externe, Emil Hurezeanu a subliniat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană rămâne un element crucial pentru consolidarea stabilității și securității în Europa, adăugând că procesul de extindere trebuie să continue pe baza meritelor fiecărui stat candidat, cu un accent deosebit pe implementarea unor reforme ireversibile în toate domeniile.
„Extinderea UE trebuie să continue cu determinare și în sprijinul partenerilor care fac progrese reale în domeniul reformelor”, a declarat ministrul român.
În cadrul unei întâlniri cu oficiali europeni, Hurezeanu a abordat și parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova, mulțumind Comisiei Europene pentru raportul de screening privind progresele celor două state în implementarea reformelor. De asemenea, a exprimat speranța că negocierile de aderare vor fi deschise în timpul Președinției poloneze a Consiliului UE.