Ministrul Sănătății din România, Alexandru Florin Rogobete, se află astăzi într-o vizită oficială la Chișinău, unde a avut o întrevedere cu ministrul moldovean al sănătății, Emil Ceban, pentru discuții privind consolidarea cooperării bilaterale în domeniul medical. Potrivit Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, discuțiile s-au concentrat pe schimbul de experiență și bune practici, precum și pe identificarea oportunităților de colaborare în domenii prioritare pentru ambele sisteme de sănătate. Cei doi oficiali au subliniat importanța aprofundării parteneriatului dintre Republica Moldova și România, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane, modernizarea infrastructurii sanitare și îmbunătățirea accesului populației la servicii medicale de calitate. În cadrul vizitei, ministrul român urmează să se deplaseze la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și la o companie farmaceutică, pentru a evalua potențialul de cooperare în domeniul medical și farmaceutic, a mai precizat ministerul.