Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost respinsă

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost respinsă
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Premierul Dorin Recean în Parlamentul R. Moldova

Moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului, inițiată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, a fost respinsă de majoritatea PAS, după trei ore de dezbateri în Parlament, după miezul nopții. Moțiunea a fost inițiată de 26 de deputați din Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, care au invocat situația din domeniul energetic. În discursul său, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că R. Moldova se confruntă cu provocări majore: „În loc să ajutați Moldova să treacă peste probleme, voi vreți să destabilizați țara, pe când Guvernul continuă să lucreze pentru stabilitate și pace. Moldovenii de pe malul drept al Nistrului nu vor sta în frig și întuneric, pentru că avem rezerve de gaz pentru iarnă. Avem 93% din consumul asigurat pentru perioada rece”, a declarat premierul. El a spus că Guvernul este pregătit să gestioneze toate riscurile în sezonul rece, inclusiv o eventuală criză socială și energetică. Premierul a specificat că Guvernul a elaborat un plan de pregătire pentru sezonul de încălzire, cu 44 de măsuri menite să asigure securitatea energetică. „Planul nostru include parteneriate puternice, mai ales cu Uniunea Europeană, Ucraina și România, care garantează stabilitatea și continuitatea livrării de energie. În ultimii doi ani, Guvernul a creat condițiile necesare pentru achiziții energetice din surse diversificate, reducând semnificativ dependența de Rusia”, a adăugat Recean.

Timp citire: 1 min