Nicolas Maduro a depus jurământul pentru un al treilea mandat de preşedinte al Venezuelei

Nicolas Maduro a depus jurământul pentru un al treilea mandat de preşedinte al Venezuelei
© EPA-EFE/RONALD PENA R.   |   Președintele venezuelean Nicolas Maduro își salută susținătorii, în timpul ceremoniei de învestire pentru al treilea său mandat, în Caracas, Venezuela, 10 ianuarie 2025.

Nicolas Maduro, susţinut de armată şi de o administraţie la ordin, a depus jurământul pentru un al treilea mandat de şase ani, în cadrul unei ceremonii calificate drept „lovitură de stat” de rivalul său Edmundo Gonzalez Urrutia, care se consideră preşedintele ales şi a cerut armatei să „nu se supună”. Statele Unite şi Uniunea Europeană, printre altele, au condamnat inaugurarea, care a fost salutată de Rusia. Programată iniţial pentru prânz, ceremonia de inaugurare a lui Maduro a fost devansată cu o oră şi jumătate şi a durat două ore.

„Jur că acest nou mandat prezidenţial va fi unul al păcii, prosperităţii, egalităţii şi al unei noi democraţii”, a declarat Nicolas Maduro, depunând jurământul în Adunarea Naţională, unde partidul său are majoritatea absolută.

Din străinătate, Gonzalez Urrutia denunță o „lovitură de stat”

Dintr-o ţară vecină care nu a fost dezvăluită, Gonzalez Urrutia s-a referit într-o înregistrare video la o „lovitură de stat”, afirmând că Maduro „s-a încoronat dictator”. Fostul ambasador, în vârstă de 75 de ani, a făcut apel la armată să „nesocotească ordinele ilegale” ale celor aflaţi la putere. El a explicat că nu a putut să se întoarcă în ţară, dar a promis că o va face „curând, foarte curând”.

Liderul opoziţiei, Maria Corina Machado, a afirmat într-o declaraţie pe reţelele de socializare că i-a cerut lui Gonzalez Urrutia, care se află în exil în Spania din septembrie, să nu încerce să se întoarcă în ţară deoarece „toate sistemele de apărare aeriană au fost activate”. „Integritatea sa (fizică) este esenţială pentru înfrângerea definitivă a regimului”, a subliniat ea.

Alfredo Romero, preşedintele ONG-ului Foro Penal, care documentează detenţiile politice, a raportat că de la începutul anului a înregistrat „49 de arestări în scopuri politice. Şi continuă”. Secretarul general al ONU a cerut eliberarea tuturor celor „deţinuţi arbitrar”.

25 de milioane de dolari, recompensa americană pentru arestarea lui Maduro

Statele Unite au denunţat o „farsă” şi „o inaugurare prezidenţială ilegitimă” şi au anunţat noi sancţiuni împotriva Caracasului, împreună cu Canada, Regatul Unit şi Uniunea Europeană. Acestea au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru informaţiile care duc la urmărirea penală a liderului venezuelean.

Maduro nu are „nicio legitimitate democratică”, a declarat şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas. Preşedintele rus Vladimir Putin l-a „felicitat” pe Maduro, aliatul său ferm.

Scrutin controversat

Consiliul Naţional Electoral de la Caracas l-a declarat pe Maduro învingător în iulie, cu 52% din voturi, dar nu a publicat procesul-verbal, susţinând că a fost victima unei piraterii informatice, ipoteză considerată neplauzibilă de mulţi observatori. Opoziţia, care a publicat rezultatele furnizate de observatorii săi, susţine că candidatul său Edmundo Gonzalez Urrutia a obţinut peste 67% din voturi.

Tulburările postelectorale care au urmat anunţării victoriei lui Maduro s-au soldat cu 28 de morţi, 200 de răniţi şi 2.400 de arestări.

Timp citire: 2 min