Bulgarii urmează să-și aleagă, din nou, parlamentarii pe 19 aprilie, pentru a opta oară în ultimii cinci ani - a anunțat șefa interimară a statului, Iliana Iotova, citată de agențiile internaționale de presă.
„Cea mai importantă sarcină este pregătirea unor alegeri parlamentare oneste, în conformitate cu legile țării” - a mai declarat ea la întâlnirea cu fostul vice-guvernator al băncii naționale, Andrei Giurov, pe care a decis să-l numească premier, de asemenea, ad-interim.
Ultimul guvern, condus de Rosen Jeliazkov, a fost format în ianuarie 2025, reunind o coaliție fragilă între conservatorii din GERB, ai fostului prim-ministru Boiko Borisov, și alte trei partide.
A rezistat mai puțin de un an, pe fondul unui val de nemulțumire populară, provocată de creșteri ale impozitelor și contribuțiilor la asigurările sociale.
Acestea ar fi fost menite să acopere delapidările de bani publici, potrivit protestatarilor și opoziției.
În urma căderii guvernului, președintele Rumen Radev a demisionat la mijlocul lunii ianuarie, cu scopul declarat de a concura la alegerile parlamentare în fruntea unui nou partid și de a prelua conducerea viitorului Executiv.