Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: cel puțin 11 răniți

Noi atacuri rusești asupra Ucrainei: cel puțin 11 răniți
© HANDOUT HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES   |   O fotografie pusă la dispoziție de serviciul de presă al Brigăzii 65 Mecanizate Separate a Forțelor Armate Ucrainene arată un câine plimbându-se pe o stradă protejată de plase anti-drone de diferite tipuri în contextul invaziei rusești în curs de desfășurare în orașul Orihiv, regiunea Zaporijia, Ucraina, 15 iulie 2025.

Atacurile lansate de armata rusă de invazie asupra Ucrainei au rănit cel puțin 11 persoane - au raportat, miercuri, autoritățile din regiunile afectate, citate de agențiile internaționale de presă.

28 de drone rusești au vizat regiunea Vinița (centru-vest), unde au lovit, în special, instalații industriale - a declarat, pe rețeaua Facebook, un oficial al administrației militare locale, Natalia Zabolotna.

Șapte persoane au fost rănite, dintre care două au suferit „arsuri grave” - a spus ea.

În Harkov, în nord-estul țării, un atac rusesc a rănit trei persoane - a declarat guvernatorul regional, Oleg Sinegubov.

În orașul Krivoi Rog, din regiunea Dnipropetrovsk (est), forțele Moscovei au efectuat un atac „masiv”, potrivit unui mesaj postat pe rețeauaTelegram de guvernatorului Serghei Lisak.

El a raportat o victimă - un băiat de 17 ani, spitalizat în stare gravă.

Potrivit primarului Oleksandr Vilkul, „o rachetă balistică și 28 de drone Shahed” au fost lansate simultan asupra orașului, distrugând o instalație industrială.

Timp citire: 1 min