Mai multe cartiere din Kiev au fost lovite în cursul nopţii de atacuri cu rachete ruseşti, soldate cu cel cel puţin opt răniţi şi mai multe incendii, potrivit autorităţilor locale ucrainene.
"Explozii în capitală. Oraşul este sub atac balistic. Vă rugăm să mergeţi în adăposturi", a scris primarul capitalei, Vitali Kliciko, pe Telegram, raportând opt răniţi, dintre care trei au fost spitalizaţi. Incendii mari au izbucnit în districtele Desnianski şi Darniţki, dar nu au lovit nicio locuinţă, a mai precizat edilul capitalei ucrainene.
"Apărarea aeriană este activă în capitală. Inamicul atacă oraşul cu rachete", a declarat şi şeful administraţiei militare a oraşului Kiev, Timur Tkacenko. El a descris scene cu geamuri sparte, maşini avariate şi un crater în curtea unei clădiri rezidenţiale din districtul Dniprovski.