Nouă cetăţeni străini, din Siria, Egipt şi Sri Lanka, fără drept de a călători în spaţiul Schengen, au fost depistaţi de poliţiştii români de frontieră din Nădlac (vest), la granița cu Ungaria.
Potrivit unui comunicat transmis, duminică, presei de Poliţia de Frontieră, cei nouă erau ascunşi în semiremorca unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean român.
Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru cetăţeanul român şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini - se precizează în comunicat.