
Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, va efectua mâine, 19 septembrie, prima sa vizită de lucru în Republica Moldova, la invitația vicepremierului Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe.
Programul vizitei mai include întrevederi cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, anunță u comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Astăzi, noul ministru ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, se află la București în prima sa vizită într-un stat străin de la preluarea mandatului, la începutul lunii.
El a spus că este 'recunoscător' pentru decizia 'istorică' a României de a dona un sistem Patriot Ucrainei și a făcut apel la partenerii români să analizeze posibilitatea de a doborî dronele ruse din apropierea spațiului aerian al României.
Noul Ministru de Externe al Ucrainei Andrii Sybiha, în vârstă de 49 de ani, este considerat o figură importantă în diplomația ucraineană. El a ocupat îndeosebi postul de ambasador în Turcia din 2016 până în 2021.