Numărul şi intensitatea ameninţărilor hibride, în special venite dinspre Rusia, vor creşte - afirmă ministrul interimar de Externe în guvernul de la București, Oana Ţoiu

Ministrul român de externe, Oana Toiu, vorbește la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO de la Sea U, în Helsingborg, Suedia, 22 mai 2026.
© EPA/JOHAN NILSSON/TT SWEDEN OUT   |   Ministrul român de externe, Oana Toiu, vorbește la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO de la Sea U, în Helsingborg, Suedia, 22 mai 2026.

Numărul şi intensitatea ameninţărilor hibride, în special venite dinspre Rusia, vor creşte în spaţiul NATO - a declarat ministrul interimar de Externe în guvernul de la București, Oana Ţoiu, la o reuniune de la Helsingborg, în Suedia, cu omologii săi din statele membre ale Alianței

Reuniunea s-a concentrat asupra pregătirii Summitului NATO de la Ankara, din Turcia,  din iulie, despre care Ţoiu a spus că trebuie să reprezinte o reconfirmare a unităţii şi solidarităţii transatlantice şi a angajamentelor comune pentru consolidarea apărării colective şi o descurajare eficientă, pe baza unei împărţiri echitabile, a responsabilităţilor între statele membre.

Potrivit unui comunicat al ministerului său, șefa diplomației de la București a reiterat necesitatea continuării sprijinului pentru Ucraina invadată de trupele ruse și a subliniat provocările pe care situaţia de securitate din regiunea Mării Negre le generează inclusiv pentru Republica Moldova, care are nevoie de susţinere în vederea sporirii rezilienţei la efectele războiului şi la ameninţările hibride ale Rusiei.

Timp citire: 1 min