Opoziţia a depus la Senatul de la Bucureşti o moţiune simplă care vizează activitatea ministrului de Finanţe, Alexandru Nazare

Președinta Băncii Europene de Investiții (BEI), Nadia Calviño (stânga), și ministrul român al Finanțelor, Alexandru Nazare (dreapta), participă la o reuniune a Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) al UE, la Bruxelles, Belgia, pe 8 iulie 2025.
© EPA/OLIVIER MATTHYS   |   Președinta Băncii Europene de Investiții (BEI), Nadia Calviño (stânga), și ministrul român al Finanțelor, Alexandru Nazare (dreapta), participă la o reuniune a Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) al UE, la Bruxelles, Belgia, pe 8 iulie 2025.

AUR (opoziţia naţionalistă) a depus la Senatul de la Bucureşti o moţiune simplă intitulată „Bugetul statului la ora adevărului", care vizează activitatea ministrului de Finanţe, Alexandru Nazare.

Documentul, semnat de 34 de senatori, va fi dezbătut şi supus votului săptămâna viitoare, în şedinţa de plen de miercuri.

Anterior, Nazare declarase că investiţiile publice în România au crescut cu aproape 49% în trimestrul al treilea al acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar deficitul bugetar s-a situat sub nivelul programat, la 1,81% din Produsul Intern Brut.

În ceea ce priveşte execuţia bugetară în primele la 9 luni ale anului, deficitul a scăzut la 3,81% din PIB, de la 5,31% înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Nazare, a avertizat, însă, că atingerea ţintei de deficit de la finalul anului depinde de încasarea ultimelor tranşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, convenit de guvernanaţii de la Bucureşti cu Comisia Europeană, a căror valoare depăşeşte 4 miliarde de euro.

Timp citire: 1 min