Organele anticorupție din Ucraina au anunțat, luni, că au lansat o „operațiune la scară largă”, care a scos la iveală corupția din sectorul energetic al țării, grav afectat și de recentele atacuri ale armatei ruse de invazie.
Agenția Națională Anticorupție (NABU) susține, într-un comunicat citat de media internaționale, că, împreună cu Parchetul de Stat Anticorupție (SAP), a descoperit „o vastă schemă de corupție, care vizează (…) companiile strategice din sectorul public”, în special operatorul nuclear ucrainean, Energoatom.
„Cincisprezece luni de muncă și 1.000 de ore de înregistrări audio. Activitățile unei organizații criminale la nivel înalt au fost documentate” - susține agenția, însoțindu-și comunicatul de presă cu fotografii care arată saci plini cu bancnote de euro și dolari americani, dar fără a oferi detalii suplimentare despre operațiune.
La sfârșitul lunii trecute, fostul șef al companiei energetice de stat Ukrenergo, Volodimir Kudritski, a fost acuzat că a delapidat, încă de acum șapte ani, circa 283.000 de euro.