
Biroul Procurorului Public European (EPPO) a anunţat, marţi, percheziţii la ministerul de Externe al Croaţiei, în cadrul unei anchete privind presupuse abuzuri în utilizarea fondurilor europene.
Operaţiunea, desfăşurată împreună cu Biroul naţional croat de combatere a corupţiei şi a infracţionalităţii organizate (USKOK), vizează colectarea de probe – precizează EPPO într-un comunicat.
Potrivit sursei, percheziţia la sediul diplomației de la Zagreb intervine în cadrul unei anchete penale privind un posibil abuz de funcţie şi de autoritate în interiorul ministerului, implicând resurse ale Fondului pentru securitate internă (FSI) al Uniunii Europene, precum şi fonduri croate.
Acum șase luni, o anchetă EPPO a dus la demisia unui ministru croat
Membră a Uniunii Europene din 2013, Croaţia încă luptă împotriva corupţiei endemice, fenomen în continuare prezent în pofida angajamentelor asumate de Zagreb la momentul aderării la blocul comunitar – notează presa internațională.
De la venirea la putere a partidului conservator Uniunea Democrată Croată, în 2016, mai mulţi miniştri au demisionat după ce au provocat scandaluri sau pe fondul acuzaţiilor de corupţie.
În cel mai recent asemenea caz, ministrul Sănătăţii, Vili Beros, a demisionat în noiembrie, după deschiderea de către EPPO a unei anchete pentru corupţie.
Biroul Procurorului Public European (EPPO), condus de românca Laura Codruţa Kovesi, este o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului Uniunii Europene, precum fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro.