Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură joi, 12 februarie, proiectul de modificare a Codului Educației. „Modificările vin să răspundă unui șir întreg de provocări pe care le are sistemul nostru educațional, de la incluziunea copiilor cu nevoi educaționale speciale și cum îmbunătățim condițiile de studii pentru ei, până la autonomia școlară, sistemul de notare în instituțiile noastre de învățământ, guvernanța universitară, consolidarea rețelei școlare și multe alte dimensiuni extrem de importante”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun, în plenul Parlamentului.
Modificările stabilesc acces la programe de studiere a limbii române pentru copiii reveniți din diaspora și pentru copiii cetățenilor străini. De asemenea, vor fi create grupe de suport pentru copiii cu dizabilități severe. De asemenea, începând cu 1 septembrie 2026, pentru clasa a IV-a vor fi introduse note la disciplinele de examen.
Modificările propuse la Cod prevăd ca, începând cu 1 ianuarie 2027, școlile cu peste 400 de elevi să își gestioneze singure bugetul. În prezent, 939 de școli deja își planifică și cheltuiesc resursele financiare. Alte 172 de școli sunt gestionate financiar de contabilitatea organelor locale. Proiectul de modificare a Codului Educației introduce criterii clare pentru încetarea contractelor pe perioadă nedeterminată ale directorilor adjuncți și obligativitatea desfășurării concursurilor publice pentru aceste funcții. În prezent, aproape 39% dintre adjuncți ocupă funcția pe termen nelimitat, iar alți 27% se află în interimat. În același timp, sunt înregistrate cazuri în care interimatul depășește 10-15 ani.
Proiectul aprobat de Guvern prevede și reorganizarea școlilor cu un număr mic de elevi. În prezent, aproape 91 de școli au sub 50 de elevi, iar 247 au mai puțin de 90 de elevi, ceea ce limitează accesul la infrastructură modernă și activități educaționale diverse. Aproximativ 1.328 de elevi, sub 0,5% din totalul celor peste 330.000 de elevi, vor fi vizați, prin reorganizarea a 73 de școli. Transportul școlar va fi gratuit, părinții vor primi sprijin financiar, iar cadrele didactice vor beneficia de reconversie profesională, relocare și decontarea transportului. Profesorii care se angajează în alt raion vor putea primi indemnizații pentru relocare.
Opoziția parlamentară a criticat proiectul, susținând că modificările urmăresc asigurarea unui nou mandat de rector pentru unul dintre conducătorii universităților din Moldova și reducerea numărului de școli din sate, notează Moldpres. Modificările prevăd că persoana care deține funcția de rector în al cărui mandat instituția este reorganizata are dreptul de a deține trei mandate consecutive.