
Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare, anunță lansarea campaniei de informare „Împreună avem grijă de viitorul Moldovei”. În lunile următoare, reprezentanții formațiunii promit să discute cu cetățenii despre realizările de până acum, greșelile comise, soluțiile pentru îmbunătățire și riscurile pe care le-ar putea aduce toamna electorală, transmite IPN. Președintele PAS, Igor Grosu, a declarat că alegerile vor fi decisive pentru viitorul R. Moldova. „La toamnă, împreună vom decide soarta Republicii Moldova. Ne aflăm într-un moment de cotitură pentru viitorul tuturor moldovenilor. Știu că am mai auzit acest lucru, dar pe 28 septembrie este momentul în care fie noi dăm cu piciorul la totul și pierdem la ce am muncit cu greu, fie aderăm la Uniunea Europeană în următorii 4 ani și mergem înainte, spre dezvoltare”. PAS a anunțat consultări publice pentru programul electoral la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Prima întâlnire a fost organizată miercuri, 21 mai, pentru a fi discutate subiecte privind infrastructura și energia.