Patru oameni uciși în partea controlată de armata rusă din regiunea ucraineană Herson

Președintele rus Vladimir Putin se întâlnește cu guvernatorul regiunii Herson, Vladimir Saldo, la Kremlin, Moscova, Rusia, 26 august 2025.
© EPA/VYACHESLAV PROKOFYEV / SPUTNIK / KREMLIN POOL MANDATORY CREDIT   |   Președintele rus Vladimir Putin se întâlnește cu guvernatorul regiunii Herson, Vladimir Saldo, la Kremlin, Moscova, Rusia, 26 august 2025.

Un atac cu drone a ucis patru persoane în partea controlată de armata rusă de invazie din regiunea ucraineană Herson (sud) - a afirmat, marți, așa-zisul responsabil local numit de Moscova, Vladimir Saldo, citat de agențiile internaționale de presă.

Acesta susține că oamenii au fost omorâți pe o șosea, între localitățile de Zavodivka și Gornostaivka, în cursul unui atac ucrainean care ar fi țintit vehicule civile.  

Tot marți, Rusia a anunțat că a interceptat, în noaptea precedentă, 209 drone inamice.

Potrivit ministerului Apărării de la Moscova, 16 ar fi fost neutralizate deasupra Mării Negre, 62 în regiunea Kursk și 31 în regiunea Belgorod, amândouă situate la frontiera cu Ucraina.

În Belgorod, circa o mie de persoane ar fi rămas curent electric, după atacurile ucrainene din ultimele două zile, potrivit guvernatorului regional,  Viaceslav Gladkov.

Timp citire: 1 min