Fostul lider al Partidului Democrat din R. Moldova, Vladimir Plahotniuc, nu și-a exprimat acordul pentru a fi extrădat în Republica Moldova, a anunțat Procuratura Generală, citând o notificare primită de la autoritățile judiciare elene. Curtea de Apel din Atena, instanța competentă în procesul de extrădare, a transmis autorităților de la Chișinău că Plahotniuc a refuzat consimțământul privind transferul în Republica Moldova, se arată într-un comunicat oficial. Solicitarea de extrădare a fost transmisă Greciei la data de 24 iulie 2025, iar procedurile sunt în curs. Procuratura a precizat că va oferi informații suplimentare pe măsura evoluției cazului.
Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie 2025, de autoritățile elene, pe aeroportul din Atena, Grecia, în baza unei solicitări transmise prin Interpol. Împreună cu acesta a fost reținut și fostul deputat PD, Constantin Țuțu. Potrivit Procuraturii Generale, Plahotniuc se afla în urmărire internațională, fiind învinuit de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Acesta este vizat în dosarul „frauda bancară”.