Trei bărbaţi, cu vârste de 30, 39 și, respectiv, 59 de ani, au fost reţinuţi în România, într-un dosar pentru deţinere, în mod ilegal, de ţigarete din Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova.
Un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Poliției Județene Giurgiu (sud, la granița cu Bulgaria) precizează că, în urma unor percheziţii, au fost ridicate peste 520.000 de ţigarete fără timbru fiscal, suma totală de 228.750 de lei românești (RON, echivalentul a circa 45.750 de euro), precum şi articole pirotehnice, telefoane mobile şi trei autovehicule.
Cei trei bărbați reţinuţi vor fi prezentaţi unităţii de Parchet competente, cu propuneri procedurale.