România a acordat asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, Republicii Moldova, în contextul situaţiei de urgenţă generate de deversarea unor substanţe poluante în sectorul amonte al fluviului Nistru - a anunţat, vineri, Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), citată de presa de la București.
Sursa precizează că măsura a fost adoptată ca urmare a solicitării transmise de ministerul Mediului al Republicii Moldova, precum şi în baza propunerii formulate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi a analizei realizate de ANAR, în vederea sprijinirii autorităţilor moldovene în gestionarea incidentului de poluare.
ANAR a pus la dispoziţie echipamente şi materiale de specialitate şi a constituit o echipă specializată de intervenţie, care s-a deplasat în Republica Moldova pentru a sprijini acţiunile de limitare şi colectare a substanţelor poluante de pe suprafaţa apei.
De asemenea, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a asigurat personal pentru coordonarea misiunii, precum şi transportul echipamentelor şi materialelor necesare intervenţiei.
Echipa de intervenţie a ajuns în Republica Moldova, împreună cu echipamentele şi materialele de specialitate, şi a început activităţile de sprijin pentru gestionarea incidentului de poluare de pe Nistru.