Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, întreprinde, în perioada 27–29 aprilie 2026, o vizită de lucru la Dubrovnik, Croația, unde participă la cea de-a 11-a ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări (Three Seas Initiative – 3SI). Evenimentul reunește lideri politici, instituții financiare internaționale și parteneri strategici din Europa și Statele Unite ale Americii, fiind dedicat dezvoltării infrastructurii de transport, energie și digitalizare în regiunea dintre Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică. În cadrul summitului, prim-ministrul va participa la panelul „The Black Sea and the Middle Corridor”, unde va aborda rolul strategic al regiunii în noile fluxuri economice și energetice dintre Europa și Asia și necesitatea consolidării infrastructurii și a rezilienței energetice în context regional. Alexandru Munteanu va susține, de asemenea, un discurs în sesiunea plenară a summitului, în care va prezenta direcțiile strategice ale Republicii Moldova pentru consolidarea securității energetice, dezvoltarea infrastructurii și integrarea în rețelele regionale de transport și energie. Agenda vizitei include și întrevederi bilaterale cu oficiali de rang înalt și reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale, axate pe atragerea investițiilor și accelerarea proiectelor de infrastructură strategică.