Premierul slovac Robert Fico ar dori ieșirea țării sale din NATO

Premierul slovac Robert Fico ar dori ieșirea țării sale din NATO
© EPA-EFE/MARTIN DIVISEK   |   Prim-ministrul slovac Robert Fico gesticulează în timpul unei conferințe de presă la Bratislava, Slovacia, 28 aprilie 2025.

Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat ieri premierul slovac Robert Fico, aducând în discuție pentru prima dată oportunitatea apartenenței țării sale la NATO, înaintea unui summit la care liderii țărilor membre ale acestei alianțe sunt așteptați să convină asupra unei creșteri a cheltuielilor pentru înarmare pe care susținătorii acestui demers le justifică prin descurajarea Rusiei. Afirmațiile se adaugă altor declarații critice față de Occident ale lui Robert Fico, un politician social-democrat de orientare conservatoare, apropiat de premierul ungar Viktor Orban.

„Dacă mă întrebați pe mine, vă spun că în aceste vremuri de înarmare fără sens, când companiile producătoare de armament își freacă mâinile de bucurie, neutralitatea ar fi foarte benefică pentru Slovacia”, a spus Fico într-o conferință de presă online. „Din nefericire însă, decizia nu se află în mâinile mele”, a adăugat el.

Declrația, criticată de aliați politici și opoziția liberală

Partidul liberal de opoziție Slovacia Progresistă a catalogat comentariile premierului Fico drept „absurde, iresponsabile și periculoase”. Acestea au fost dezaprobate inclusiv de președintele Peter Pellegrini, care-i este aliat. Acesta a spus că o eventuală neutralitate ar fi pentru Slovacia mai costisitoare decât rămânerea în NATO, chiar și în condițiile creșterii bugetelor apărării propuse de secretarul general al acestei alianțe, Mark Rutte, care le-a cerut liderilor statelor membre să accepte o creștere a bugetelor alocate strict apărării la 3,5% din PIB, plus alocarea a încă 1,5% din PIB pentru investiții în sectoare conexe, precum infrastructura.

„A fi o țară neutră nu înseamnă că ești o țară prietenă cu toată lumea și că nimeni nu-ți poate face rău. Neutralitatea înseamnă că nu faci parte din unele mari instituții internaționale, dar trebuie să-ți garantezi singur totul. Iar atunci s-ar putea să nu ai nevoie de 3,5% (din PIB) cheltuiți pentru armament, ci probabil de 7,8,10% și să nu mai poți gestiona deloc acest lucru”, a argumentat președintele Peter Pellegrini, care a mai declarat că creșterea bugetelor apărării ar trebui făcută etapizat, în decursul a zece ani.

Timp citire: 1 min