Premierul ungar, Viktor Orban, a avut, sâmbătă, în deschiderea discursului pe care îl susţine la Universitatea de Vară Tusvanyos, de la Băile Tuşand (centrul României), cuvinte de apreciere pentru omologul său român, Ilie Bolojan, cu care a avut, miercuri seara, o întâlnire informală.
Orban l-a catalogat pe Ilie Bolojan drept un politician serios, care luptă pentru interesele românilor şi este interesat de succesele româno-ungare.
„Pot doar să vă spun că m-am întâlnit cu un politician serios, m-am întâlnit cu un orădean. Se mişcă în acelaşi sistem de coduri, în aceeaşi mentalitate ca şi noi. M-am întâlnit cu un omolog care se va lupta pentru interesele românilor, nimeni să nu aibă niciun dubiu în acest sens, şi vrea şi succese comune româno-ungare, este interesat în succesele româno-ungare. Şi va face pentru acest succes foarte multe, dacă România va putea sa trece peste situaţia economică grea în care sa află. Nu eu trebuie să etichetez această situaţie, dar pot să vă spun că m-am întâlnit cu un premier care are şanse reale să gestioneze această provocare” - a declarat Orban, potrivit traducerii asigurate de organizatori și citate de mass-media de la București.
La a 34-a ediţie a Universităţii de Vară Tusvanyos participă numeroşi membri ai Guvernului de la Budapesta, lideri UDMR (la co-guvernare la București), europarlamentari, parlamentari şi aleşi locali ai Uniunii, reprezentanţi ai maghiarilor din afara graniţelor, intelectuali, oameni de cultură sau activişti maghiari.
Prezenţa invitaţilor români, remarcă presa, e extrem de redusă.