Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, va efectua joi, 30 iulie, prima sa vizită oficială în străinătate, deplasându-se la București pentru discuții cu conducerea României privind proiectele strategice comune, cooperarea economică și securitatea regională, a anunțat Guvernul de la Chișinău.
Vasile Tofan se va întâlni cu omologul său român, Ilie Bolojan, iar cei doi premieri vor aborda proiectele bilaterale cu impact asupra cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, consolidarea cooperării economice și evoluțiile de securitate din regiune. După întrevedere, cei doi oficiali vor susține declarații de presă.
În cadrul vizitei, premierul moldovean va avea o întrevedere și cu președintele României, Nicușor Dan.
Agenda mai include discuții cu conducerea Parlamentului României și o întâlnire cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni, axată pe stimularea investițiilor și susținerea mediului de afaceri.
Vasile Tofan, care a preluat funcția de prim-ministru al Republicii Moldova la 22 iulie, a declarat că va acorda o atenție prioritară relației cu România și procesului de integrare europeană, alegând Bucureștiul și Bruxellesul pentru primele sale vizite externe.