Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va fi prezentă, duminică, la ceremonia de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale din Bucureşti - au declarat, pentru presa română, oficiali de la Chişinău.
Potrivit acestora, în programul Maiei Sandu este prevăzută şi o întrevedere cu preşedintele Nicuşor Dan.
Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfinţită, duminică, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoţiţi de un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi.
Numai invitaţi oficiali
În timpul Sfintei Liturghii şi al slujbei de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale în interiorul edificiului vor avea acces numai invitaţii oficiali, în număr de 2.500, iar pe esplanada din faţa Catedralei vor asista la slujbă doar grupurile organizate de pelerini din eparhiile din ţară, adică în jur de 8.000 de persoane, care vor urmări slujba pe ecranele special montate în proximitatea treptelor de acces.
Ceilalţi credincioşi prezenţi vor putea urmări ceremoniile din spaţiul alăturat, în exteriorul ansamblului Catedralei Naţionale, pe alte ecrane montate pentru vizionarea slujbei.
Un secol de Patriarhie și de Mitropolie a Basarabiei
În 2025 se împlinesc şi 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală, şi 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.
Tot în 1925, în România Mare, a fost înființată Mitropolia Basarabiei.