Președintele Coreei de Sud a declarat legea marțială

Președintele Coreei de Sud a declarat legea marțială
© EPA-EFE/YONHAP   |   Liderul principal al Partidului Democrat de opoziție, Park Chan-dae, își anunță poziția la Adunarea Națională de la Seul, la scurt timp după ce o sesiune plenară de urgență a Adunării Naționale a adoptat o rezoluție prin care îndeamnă președintele să retragă legea marțială din Seul, Coreea de Sud, 4 decembrie 2024.

Într-un discurs televizat neanunțat, rostit noaptea târziu, Yoon Suk Yeol a declarat că instituie legea marțială pentru a proteja țara de forțele comuniste ale Coreei de Nord și pentru a elimina elementele antistatale. El a adăugat că decizia a fost luată pentru a elimina forțele pro-Coreea de Nord din țară și pentru a proteja ordinea constituțională liberală. Yoon a spus că nu a avut de ales decât să recurgă la legea marțială, dar nu a spus în discurs ce măsuri specifice vor fi luate.

Parlamentul a invalidat decizia

Forţe ale poliţiei sud-coreene au intrat în sediul parlamentului de la Seul, pe acoperişul căruia au aterizat elicoptere, iar la câteva ore după, au început să se retragă din clădire. Între timp, parlamentarii care s-au adunat în legislativul Coreei de Sud au votat în unanimitate pentru a bloca decretul de lege marțială al președintelui. Dintre cei 300 de membri ai Adunării Naționale a Coreei de Sud, 190 au fost prezenți pentru a vota în sesiunea de urgență nocturnă, care a avut loc la câteva ore după ce președintele Yoon Suk Yeol a declarat legea marțială într-un discurs televizat. Toți cei 190 de parlamentari au votat pentru blocarea măsurii.

Armata sud-coreeană afirmă că va menține legea marțială până când aceasta va fi ridicată de președintele Yoon Suk Yeol, în ciuda faptului că parlamentul țării a votat pentru a bloca aplicarea acesteia, potrivit postului național de radio și televiziune al țării.

Activitatea partidelor și a parlamentului interzisă

În urma decretării legii marţiale, activitatea parlamentului şi a partidelor politice a fost interzisă, a indicat, citind din decretul de impunere a legii marţiale, comandantul însărcinat cu aplicarea acesteia, generalul Park An Su, care este şeful Statului Major. Sunt interzise şi demonstraţiile, grevele, mitingurile care "incită la dezordine socială", precum şi toate acţiunile care neagă sau încearcă să înlăture "sistemul democratic liberal", iar mass-media trece integral sub Comandamentul Legii Marţiale, se mai arată în decretul ce avertizează că persoanele care-l încalcă pot fi arestate fără mandat.

Liderul Partidului Democrat, Lee Jae-Myung, a declarat că el consideră această lege marţială drept "ilegală" şi a chemat populaţia să se adune în faţa parlamentului, anunţând că merge şi el acolo. Manifestanţi deja protestează în faţa clădirii legislativului, unde parlamentarii au votat între timp o moţiune de invalidare a legii marţiale.

Context 

Președintele coreean face parte din Partidul Puterii Poporului și a câștigat alegerile prezidențiale învingându-l la limită pe adversarul său, Lee Jae-myung, cu doar 0,7 puncte procentuale. Acesta a fost cel mai strâns scrutin de când Coreea de Sud a început alegerile directe în 1987. De la învestire, Yoon s-a confruntat cu rate scăzute de aprobare în rândul populației, din cauza diverselor controverse și scandaluri, inclusiv cele care o implică pe soția sa, cum ar fi presupusa manipulare a acțiunilor și presupusa acceptare a unei genți de lux Dior. Luna trecută, Yoon și-a cerut scuze, afirmând că soția sa ar fi trebuit să se comporte mai bine.

Pe de altă parte, Yoon are puteri reale foarte limitate după ultimele alegeri generale, când opoziția a câștigat o victorie zdrobitoare în parlament. El nu a putut să adopte legile pe care le dorea, în schimb, a fost redus la a se opune cu veto oricăror proiecte de lege pe care le-a promovat opoziția.

Săptămâna aceasta, opoziția a redus bugetele propuse de guvern și de partidul de guvernământ, iar legea bugetului nu poate fi supusă vetoului. În același timp, opoziția încearcă să pună sub acuzare membrii cabinetului, în special șeful agenției guvernamentale de audit, pentru că nu au investigat-o pe prima doamnă.

Timp citire: 3 min