Preşedintele României, Nicuşor Dan, va participa la cea de-a opta reuniune a Comunităţii Politice Europene (CPE), care va avea loc la Erevan, în Armenia, în perioada 3-4 mai 2026 – a anunțat, sâmbătă, Administrația Prezidențială de la București.
Preşedintele Dan va co-prezida, masa rotundă dedicată temei Rezilienţă democratică şi ameninţări hibride.
El va susţine necesitatea unei abordări coordonate la nivel european, a unor instituţii puternice şi transparente şi a unor măsuri preventive eficiente împotriva dezinformării şi interferenţelor externe, cu scopul de a preveni ca vulnerabilităţile actuale să devină riscuri structurale pe termen lung.
Preşedintele României va lua parte şi la o nouă reuniune a Grupului de Coordonare (Core Group) pentru Republica Moldova, mecanism multilateral informal de susţinere a securităţii şi rezilienţei acesteia.
Înfiinţat în 2024 la iniţiativa comună a României şi Franţei, grupul urmăreşte consolidarea coerenţei sprijinului internaţional acordat Republicii Moldova.
Comunitatea Politică Europeană este un forum de dialog la nivel de şefi de stat şi de guvern, iniţiat în 2022, cu scopul de a promova cooperarea politică dintre statele europene care împărtăşesc valori comune.
Platforma reuneşte atât state membre ale Uniunii Europene, cât şi state partenere şi se concentrează pe teme de securitate, stabilitate şi prosperitate continentală.