Preşedintele României, Nicuşor Dan, va face, duminică, o vizită oficială în Republica Moldova, pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Limbii Române

Preşedintele României, Nicuşor Dan, va face, duminică, o vizită oficială în Republica Moldova, pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Limbii Române
© FILM PICTURE-EPA PHOTO EPA/TUDOR IOVU/RG-bw   |   Studenții moldoveni strigă sloganuri antiguvernamentale în timp ce flutură cărți de istorie a României în timpul unui miting în centrul Chișinăului, miercuri, 13 februarie 2002.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, va face, duminică, o vizită oficială în Republica Moldova vecină, pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Limbii Române - a anunţat Administraţia Prezidenţială de la Chişinău.

Potrivit sursei, şeful statului român va fi întâmpinat de dimineaţă de preşedintele Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, alături de care va participa, de-a lungul zilei, la diferite manifestări culturale.

Aceasta este cea de-a treia vizită a lui Nicuşor Dan în Republica Moldova de la preluarea mandatului, după cea oficială de pe 10 iunie şi cea privată de pe 8 august.

Alte manifestări culturale, organizate simultan în România, în Republica Moldova şi în comunităţile istorice şi în diaspora marchează, pe 31 August, Ziua Limbii Române.

Instituită, în 2013, de Parlamentul de la Bucureşti, Ziua Limbii Române se suprapune cu sărbătoarea naţională din Republica Moldova şi e un omagiu la adresa mişcării de redeşteptare naţională din statul vecin, majoritar românofon.

Pe 31 august 1989, în plin regim sovietic, Parlamentul de la Chişinău, pichetat de circa 750 de mii de oameni, adica o şesime din populaţia de atunci a republicii, a decis declararea românei limbă de stat, precum şi trecerea la grafia latină în locul alfabetului chirilic impus de ocupanţi după anexiunea din 1940.

Timp citire: 1 min