Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, îi cere întregii lumi să contribuie la „schimbarea regimului” din Rusia

Muncitorii comunali curăță molozul de la locul unui atac nocturn cu dronă care a lovit o zonă rezidențială din Kiev, Ucraina, pe 4 mai 2025, în mijlocul invaziei rusești în curs de desfășurare.
© EPA/SERGEY DOLZHENKO   |   Muncitorii comunali curăță molozul de la locul unui atac nocturn cu dronă care a lovit o zonă rezidențială din Kiev, Ucraina, pe 4 mai 2025, în mijlocul invaziei rusești în curs de desfășurare.

Președintele Ucrainei invadate de trupele ruse, Volodimir Zelenski, i-a cerut, joi, întregii lumi să contribuie la „schimbarea regimului” de la Moscova.

„Dacă lumea nu vizează o schimbare de regim în Rusia, înseamnă că, și după încheierea războiului, Moscova va continua să încerce să destabilizeze țările vecine” - a declarat Zelenski, citat de agențiile internaționale de presă.

„Cred că Rusia poate fi obligată să pună capăt acestui război. L-a început și poate fi forțată să-i pună capăt” - a adăugat el, după noi atacuri rusești care au ucis cel puțin șapte persoane, între care un copil de șase ani, și au rănit 50, inclusiv nouă copii, în capitala Kiev.

Potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene, rușii au lansat „309 drone” și „opt rachete de croazieră” asupra țării.

Armata a adăugat că a doborât 288 de drone și trei rachete.

Tot joi, armata rusă a afirmat că a capturat orașul Ciasiv Yar, un bastion al trupelor ucrainene din regiunea estică Donețk.

Informația a fost imediat negată de armata ucraineană.

Timp citire: 1 min