Procurorii cer șapte ani de închisoare pentru doi foști șefi la Aeroportul Internațional Chișinău

Procurorii cer șapte ani de închisoare pentru doi foști șefi la Aeroportul Internațional Chișinău
© EPA  

Procurorii cer câte șapte ani de închisoare pentru fostul director general interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, Petru Jardan, și pentru fostul șef al Departamentului financiar-administrativ, Alexandru Ciutac. Cei doi sunt judecați pentru abuz de serviciu, iar sentința urmează să fie pronunțată pe 20 noiembrie, transmite IPN. Procuratura Anticorupție anunță că dezbaterile judiciare în acest dosar s-au încheiat. Potrivit procurorilor, cei doi ar fi acționat în interesul grupului criminal condus de fugarul Ilan Șor și ar fi transferat asupra întreprinderii de stat cheltuieli care reveneau companiei „Avia Invest”, concesionara Aeroportului. Potrivit acuzării, Petru Jardan ar fi încheiat un contract de asigurare în valoare de 379 020 de dolari, iar primele lunare au fost plătite din contul Aeroportului. Procurorii susțin că aceste cheltuieli trebuiau suportate de „Avia Invest”, conform contractului de concesiune încheiat în 2013. 

Timp citire: 1 min