Partidul Socialiștilor a anunțat formarea în Parlament a fracțiunii Socialiștilor. Decizia a fost luată de Consiliul Republican al formațiunii, reunit în ședință pe 21 octombrie, cu o zi înainte de ședința de constituire a noului Parlament, transmite IPN. Formațiunea anunță că Fracțiunea Socialiștilor își va desfășura activitatea „pe baza a trei principii de neclintit: Suveranitate – Dreptate socială – Valori tradiționale”. „Vom fi o opoziție cu adevărat a poporului”, potrivit declarației PSRM, adoptată la finalul Consiliului Republican. Deputații socialiști au ajuns în Parlament pe listele Blocului Electoral „Patriotic”. Din cele 26 de mandate de deputat obținute de bloc, 17 revin deputaților socialiști, opt – comuniștilor, care au confirmat, la 18 septembrie, că vor forma o fracțiune separată în noul legislativ, iar un mandat îi revine Partidului „Viitorul Moldovei” – liderului formațiunii, fostul premier Vasile Tarlev.