R. Moldova elimină taxele vamale pentru baterii de stocare și turbine eoliene

energie regenerabila
© EPA   |   UE promovează tranziția energetică pentru a reduce dependența de combustibilii fosili importați pe fondul unei instabilități reînnoite a pieței

Guvernul de la Chișinău a avizat pozitiv un proiect de lege care introduce noi facilități fiscale și vamale pentru investițiile în energie regenerabilă și sisteme de stocare a energiei, în încercarea de a accelera dezvoltarea sectorului și de a reduce dependența energetică a țării. Potrivit proiectului, taxele vamale pentru importul bateriilor de stocare a energiei electrice și al turbinelor eoliene vor fi eliminate. Taxa pentru bateriile de stocare va fi redusă de la 5% la 0%, iar cea pentru turbinele eoliene de la 8% la 0%.

Guvernul propune, de asemenea, restituirea TVA pentru companiile care investesc în sisteme de stocare a energiei. Firmele înregistrate ca plătitoare de TVA vor putea recupera taxa achitată pentru importul sau achiziția bateriilor eligibile, fie prin compensarea obligațiilor fiscale, fie prin transfer direct în conturile bancare. Autoritățile afirmă că măsurile sunt menite să reducă costurile investițiilor și să stimuleze dezvoltarea proiectelor care includ soluții de stocare, considerate esențiale pentru stabilitatea sistemului energetic și integrarea surselor regenerabile.

Timp citire: 1 min