R. Moldova va avea un sistem complet de apărare antiaeriană, în 2026. Maia Sandu: „Implementăm acest lucru împreună cu UE”

R. Moldova va avea un sistem complet de apărare antiaeriană, în 2026. Maia Sandu: „Implementăm acest lucru împreună cu UE”
© Politia RM   |   Dronă cazută pe teritoriul R. Moldova, în apropiere de Criuleni

În anul 2026, Republica Moldova va avea un sistem complet de apărarea antiaeriană, care va putea intercepta ținte, nu doar supraveghea spațiul aerian. „Implementăm acest lucru împreună cu Uniunea Europeană și cu unele țări cu care avem acorduri bilaterale”, a anunțat președinta Maia Sandu, la TV8. „Ne vor ajuta pentru că acesta nu este un echipament ieftin”, a spus șefa statului. Ea a criticat faptul că „practic nimic nu s-a făcut în ultimii 30 de ani. Pe de o parte, guvernul anterior poate fi înțeles, pentru că nimeni nu credea că va fi război. Dar, pe de altă parte, fiecare ministru al apărării și prim-ministru ar fi trebuit să se gândească să aibă măcar echipament pentru a înțelege ce zboară în spațiul nostru aerian”, a spus șefa statului. La mijlocul lunii aprilie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi a anunțat că Uniunea Europeană urmează să aprobe un ajutor de 20 de milioane de euro pentru ca țara noastră să procure sisteme de apărare antiaeriană capabile să doboare drone, avioane și anumite tipuri de rachete.

Timp citire: 1 min