Securitatea și aderarea R. Moldova la UE, discutate de Maia Sandu la Dublin

Securitatea și aderarea R. Moldova la UE, discutate de Maia Sandu la Dublin
© presedinte.md  

Consolidarea parteneriatelor de securitate și următorii pași în procesul de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană au fost discutate de președinta Maia Sandu cu liderii europeni, la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin.

Într-un format multilateral, șefa statului a adus la aceeași masă un grup de lideri europeni, susținători ai R. Moldova: Președintele României, Nicușor Dan, Președintele Franței, Emmanuel Macron, Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, a cărui țară deține Președinția Consiliului UE, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președintele Consiliului European, António Costa. Liderii au discutat despre a consolidarea rezilienței Republicii Moldova, procesul de aderare la UE și întărirea rolului Moldovei de factor de stabilitate și securitate pentru Ucraina și Uniunea Europeană.

Împreună cu Președintele Emmanuel Macron, Maia Sandu a co-prezidat o masă rotundă despre securitatea și apărarea Europei democratice. Liderii au vorbit despre invazia rusă în Ucraina și războiul hibrid împotriva Europei, cum poate Europa să răspundă împreună noilor amenințări la adresa proceselor electorale, a securității energetice și a spațiului informațional.

Președinta Maia Sandu a participat și la reuniunea Coaliției europene împotriva drogurilor, lansată de Franța și Italia în 2025, la summitul Comunității Politice Europene de la Copenhaga. Traficul de droguri afectează întreaga Europă, iar rețelele implicate acționează transfrontalier. În acest sens, Republica Moldova își unește eforturile cu partenerii europeni și cooperează cu toate statele care împărtășesc aceleași îngrijorări.

Tot la Dublin, Președinta Maia Sandu a avut discuții bilaterale cu Cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, Prim-ministrul Portugaliei, Luís Montenegro, Prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, Prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev, Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, Prim-ministrul Letoniei, Andris Kulbergs, Prim-ministrul Maltei, Robert Abela, Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset.

Timp citire: 1 min