Război în Ucraina: au fost uciși trei angajați ai unei centrale termice

Localnicii curăță molozul de la locul unui atac aerian rusesc într-o zonă rezidențială din Sloviansk, regiunea Donețk, pe 11 februarie 2026, în mijlocul invaziei rusești.
© EPA/TOMMASO FUMAGALLI   |   Localnicii curăță molozul de la locul unui atac aerian rusesc într-o zonă rezidențială din Sloviansk, regiunea Donețk, pe 11 februarie 2026, în mijlocul invaziei rusești.

Un atac cu drone lansat de armata rusă de invazie a ucis, marți, trei angajați ai unei centrale termice din orașul Sloviansk, în regiunea Donețk, din estul Ucrainei – au anunțat autoritățile de la Kiev, citate de agențiile internaționale de presă.

„În această dimineață, o dronă rusească a atacat o mașină care transporta angajați ai centralei termice Sloviansk” - a precizat ministrul adjunct al Energiei, Artem Nekrasov, care a adăugat că, „din păcate, trei dintre ei au murit”.

La rândul său, șeful diplomației ucrainene, Andrii Sîbiha, a acuzat Rusia că „ignoră eforturile de pace”, prin lansarea peste noapte a sute de drone și zeci de rachete asupra țării sale.

Chiar înainte de reluarea discuțiilor de la Geneva care vizează încheierea războiului declanșat acum patru ani, forțele aeriene ucrainene au raportat 29 de rachete și 396 de drone lansate de inamic.

Timp citire: 1 min