Război în Ucraina: ruşii au ucis „un cuplu în vârstă de 45 și 48 de ani”

Vedere generală a pagubelor provocate de un atac cu dronă asupra unei clădiri rezidențiale din Odesa, Ucraina, 24 iulie 2025, în mijlocul invaziei rusești.
© EPA/IGOR TKACHENKO   |   Vedere generală a pagubelor provocate de un atac cu dronă asupra unei clădiri rezidențiale din Odesa, Ucraina, 24 iulie 2025, în mijlocul invaziei rusești.

Atacurile lansate de trupele ruse de invazie au ucis trei persoane și au rănit mai mult de 20, în estul și în sudul Ucrainei - au anunțat, marți, autoritățile locale, citate de agenţiile internaţionale de presă.

 

Sloviansk:  victime şi case avariate

 

O bombă rusească a lovit, în zori, orașul Sloviansk, ucigând „un cuplu în vârstă de 45 și 48 de ani” - a declarat procuratura din regiunea Donețk (est).

Potrivit sursei, „fiul lor de 20 de ani a fost rănit” şi cinci case au fost avariate.

Situat la circa 20 de kilometri de linia frontului, Sloviansk este ținta frecventă a atacurilor rusești.

 

Odesa: printre răniţi sunt doi copii şi o gravidă

 

În sudul Ucrainei, regiunea Odesa a suferit un atac masiv cu drone, soldat cu cel puţin un mort.

„Cadavrul unui bărbat a fost găsit sub dărâmături” - a precizat șeful administrației militare din Odesa, Serghei Lisak.

Potrivit guvernatorului regiunii, Oleg Kiper, 23 de persoane au fost rănite în atac.

„Nouă au fost spitalizate, inclusiv doi copii (...) și o femeie însărcinată în 39 de săptămâni” - a declarat el, pe rețelele de socializare.

Sub dărâmături ar putea fi încă victime, a mai spus Kiper, adăugând că echipele de salvare își continuă căutările.

Regiunea Odesa găzduiește principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, un punct strategic adesea vizat de ruşi, care ţintesc în special infrastructura sa energetică și portuară.

Potrivit lui Kiper, dronele au avariat „zeci de clădiri rezidențiale”, precum și „o biserică, o grădiniță, un liceu și o sală de fitness”.

Apărarea aeriană ucraineană a anunțat, tot marți, că inamicul a lansat peste noapte 165 de drone, dintre care 135 au fost doborâte.

Timp citire: 1 min