În anul de învățământ 2026-2027, 127 de copii au fost înscriși în cele două instituții educaționale militarizate pentru minori din Tiraspol și Bender, arată un raport al Asociației Promo-LEX, care monitorizează situația drepturilor omului în regiunea transnistreană. La școala militară Suvorov din Tiraspol, subordonată așa-numitului „minister al apărării”, au fost înregistrați 65 dr copii, iar la școala de cadeți din Bender, aflată în subordinea așa-numitului „minister al afacerilor interne”, au fost admiși 62 de copii, aproximativ jumătate dintre noii elevi sunt fete. În anul precedent, în cele două instituții militarizate au fost înscriși 120 de copii. O parte dintre copii provin din familii vulnerabile și din școlile-internat.
Cele două instituții militarizate pregătesc copiii pentru integrarea ulterioară în structurile de forță și de securitate ale regimului de ocupație. Școala de cadeți, înființată în 2002, a fost prima instituție de învățământ cu profil militar pentru minori creată în regiune. Școala militară „Suvorov” a fost înființată cu sprijinul Federației Ruse, la trei ani după anexarea Crimeei și declanșarea războiului împotriva Ucrainei, într-un context în care autoritățile ruse își extindeau propriul sistem de educație militar-patriotică destinat copiilor și tinerilor, inclusiv prin înființarea de noi clase de cadeți și instituții de învățământ militar. Începând de la vârsta de 11 ani, copiii poartă uniforme de camuflaj militar, locuiesc în regim de cazarmă și se află sub supravegherea permanentă a personalului militar. Pe lângă disciplinele de bază, elevii urmează pregătire militară, inclusiv instruire privind utilizarea armelor și a dronelor. Promo-LEX a semnalat anterior că acești copii sunt expuși, în perspectivă, riscului de a fi constrânși de structurile paramilitare să semneze contracte de serviciu pe termen lung, iar refuzul de a semna poate fi pedepsit cu închisoarea.