Republica Moldova comemorează deportările din 1949 printr-un festival dedicat memoriei și istoriei

mereni
© FB/ Ministerul Culturii  

Republica Moldova marchează în perioada 3-6 iulie cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia, din iulie 1949, prin organizarea Festivalului de film și istorie „Memorie și Identitate”, desfășurat la Complexul Muzeal Mereni. La ceremonia de deschidere au participat Ministrul Culturii cu un mesaj din partea președintei Maia Sandu,  Ministrul Educației și Ambasadorul  Ucrainei, precum și de istorici și experți din Republica Moldova, România, Polonia, Franța și Belgia.

Pe parcursul celor patru zile, festivalul va include dezbateri privind represiunile comise de regimul comunist, impactul acestora asupra memoriei colective și identității, precum și rolul statelor mici în actualul context geopolitic și în proiectul european. Programul mai cuprinde mărturii ale supraviețuitorilor și familiilor victimelor deportărilor, proiecții de filme, spectacole de teatru și concerte. Evenimentul se va încheia luni, 6 iulie, cu o ceremonie de comemorare a victimelor deportărilor staliniste la monumentul din fața Gării Feroviare din Chișinău. Tot în aceeași zi, la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” va avea loc dezbaterea „Unitate prin memorie: integrarea Republicii Moldova în UE”, dedicată relației dintre memoria regimului totalitar și parcursul european al țării, la care vor participa istorici și reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova și din străinătate.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, autoritățile sovietice au deportat peste 35.000 de persoane din Basarabia în Siberia și alte regiuni îndepărtate ale Uniunii Sovietice, în cea mai amplă operațiune de deportare desfășurată pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Deportările au vizat în special țărani înstăriți, intelectuali și familii considerate opozante ale regimului sovietic.

 

Timp citire: 1 min