Miniștrii transporturilor din R. Moldova, România, Ucraina și reprezentanții UE și SUA se întrunesc astăzi la Chișinău, pentru a discuta despre beneficiile colaborării în zona Dunării. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, împreună cu Ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Sorin Grindeanu, adjunctul Ministrului Dezvoltării Comunităților, Teritoriilor și Infrastructurii din Ucraina, Serhiy Derkach, Directorul General pentru Mobilitate și Transport al UE, Magda Kopczyńska, și asistentul Secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice al SUA, James O’Brien, vor susține o conferință de presă comună la încheierea Reuniunii ministeriale QUINT Meeting, desfășurată la Chișinău, informează Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.