Uniunea Europeană și-a reafirmat miercuri sprijinul pentru Republica Moldova în contextul riscurilor crescute de interferență rusă, promițând măsuri sporite de securitate și investiții, în cadrul reuniunii Consiliului de Asociere UE–Moldova desfășurate la Bruxelles.
„R. Moldova este primul partener care a semnat un acord de securitate și apărare cu Uniunea Europeană. Acest lucru reflectă încrederea reciprocă și apropierea profundă dintre noi”, a declarat șefa diplomației europene Kaja Kallas, în conferința comună cu premierul moldovean Dorin Recean. UE a oferit Moldovei aproape 200 de milioane de euro în sprijin pentru apărare, iar prin Planul de Reformă și Creștere a alocat 1,9 miliarde de euro pentru infrastructură, conectivitate și modernizare economică.
Pe fondul războiului din Ucraina, șefa diplomației europene avertizează că Moscova ar putea încerca să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova prin „o rețea de bani, conținut și coerciție”. „Moldova are dreptul să-și decidă viitorul, liberă de orice ingerință”, a spus Kallas. Pentru a contracara aceste amenințări, UE extinde Misiunea de Parteneriat în Moldova, cu echipe specializate în combaterea finanțării ilegale și a interferenței străine. O echipă de răspuns rapid hibrid a fost deja desfășurată pentru a sprijini autoritățile de la Chișinău.
La rândul său, comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a subliniat că „relațiile dintre UE și Moldova se află la un nivel istoric”, iar procesul de aderare „avansează cu o viteză record”. Kos a declarat că sprijinul financiar oferit de UE reprezintă „un adevărat accelerator pentru economia Moldovei”, adăugând că Bruxellesul urmărește cu atenție reformele anticorupție și democratice. Comisara europeană pentru Extindere a mai anunțat că unul dintre obiectivele-cheie este atingerea independenței energetice a Moldovei până în 2027, prin investiții menite să reducă dependența de sursele externe. Următorul pas în relația bilaterală va fi organizarea, în luna iulie, a primului Summit UE–Moldova, care va viza consolidarea cooperării în domeniile energiei, digitalizării și educației. „Europa va fi alături de Moldova la fiecare pas pe drumul său european”, a conchis Marta Kos.
Republica Moldova își dorește deschiderea tuturor capitolelor de negociere privind aderarea la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului și muncește zi de zi pentru realizarea acestui obiectiv, a declarat la finalul reuniunii prim-ministrul Dorin Recean.