Ministerul Apărării (MapN) de la București anunță că România a încheiat cu succes misiunea de Poliţie Aeriană Întărită în Ţările Baltice, sub comandă NATO.
Potrivit unui comunicat difuzat vineri, detaşamentul forţelor aeriene române „Carpathian Vipers”, format din 100 de militari şi patru aeronave F-16 Fighting Falcon, a executat, timp de patru luni , misiuni de supraveghere aeriană şi interceptare, alături de partenerii polonezi şi portughezi.
Aceasta a fost cea de-a treia dislocare a Forţelor Aeriene Române în Lituania şi s-a încheiat prin transferul responsabilităţilor către detaşamente din Ungaria şi Spania.
Participarea României la această misiune reflectă solidaritatea aliată şi contribuţia activă la menţinerea unui climat de securitate în regiunea baltică – afirmă MapN.