România, invitată să devină membră a aşa-numitului Consiliu pentru Pace, o iniţiativă lansată de preşedintele american, Donald Trump

Un protestatar costumat în președintele american Trump pozează în timpul unei demonstrații dinaintea celei de-a 56-a reuniuni anuale a Forumului Economic Mondial, WEF, la Davos, Elveția, 18 ianuarie 2026.
© EPA/GIAN EHRENZELLER   |   Un protestatar costumat în președintele american Trump pozează în timpul unei demonstrații dinaintea celei de-a 56-a reuniuni anuale a Forumului Economic Mondial, WEF, la Davos, Elveția, 18 ianuarie 2026.

Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti a confirmat primirea de către şeful statului, Nicuşor Dan, a scrisorii prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membră a aşa-numitului Consiliu pentru Pace, o iniţiativă lansată de preşedintele american, Donald Trump.

Potrivit agenţiilor internaţionale de presă, Consiliul ar urma să fie condus de Trump pe viaţă şi să se ocupe, pentru început, de conflictul din Gaza, iar ulterior şi de altele.

Statele ar urma să aibă în Consiliu mandate de trei ani, dar ar putea deveni membre permanente, în schimbul unei contribuţii de un miliard de dolari.

Comentatorii notează că multe guverne au fost reticente în declaraţiile publice pe această temă, iar oficialităţile şi diplomaţii şi-au exprimat, în general sub rezerva anonimatului, îngrijorarea că noua structură ar putea dăuna activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Timp citire: 1 min