România, prezentă la Festival du Livre de Paris

România, prezentă la Festival du Livre de Paris
© EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON   |   Oamenii vizitează Festivalul Cărții de la Paris în interiorul Grand Palais Ephemere din Paris, Franța, 12 aprilie 2024.

România va fi prezentă, în perioada 11-13 aprilie 2025,  la cel mai important eveniment internaţional dedicat cărţii din capitala Franţei: Festival du Livre de Paris – anunţă Institutul Cultural Român (ICR).

Participarea este organizată de ICR, prin Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC) şi ICR Paris, în parteneriat cu ambasadele României şi Republicii Moldova în Franţa.

Vizitatorii vor putea alege dintre 52 de titluri de autori români traduse în franceză, publicate la 37 de edituri din Franţa şi Elveţia, şi 23 de titluri în limba română, propuse de 13 edituri din România.

Vineri, 11 aprilie, vor avea loc şi întâlniri dedicate operei bănăţencei Moni Stănilă, stabilită de 15 ani la Chişinău, şi basarabeanului Alexandru Vakulovski, definiţi de organizatori drept două voci inconfundabile ale literaturii în limba română.

Timp citire: 1 min