Rotiri de cadre și o demisie în guvernul de la București

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din România, Radu-Dinel Miruță; comisarul UE pentru Comerț și Securitate Economică, Relații Interinstituționale și Transparență, Maros Sefcovic; și ministrul Economiei din Spania, Carlos Cuerpo, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (Comerț) de la Bruxelles, Belgia, 14 iulie 2025.
© EPA/OLIVIER MATTHYS   |   Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din România, Radu-Dinel Miruță; comisarul UE pentru Comerț și Securitate Economică, Relații Interinstituționale și Transparență, Maros Sefcovic; și ministrul Economiei din Spania, Carlos Cuerpo, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (Comerț) de la Bruxelles, Belgia, 14 iulie 2025.

Comitetul Politic al USR, componentă a coaliției guvernamentale cvadirpartite de la București, a fost convocat pentru vineri, în vederea supunerii la vot a propunerilor pentru ministerele Apărării şi Economiei.


Useriștii se rotesc


Actualul ministru al Economiei, Radu Miruţă, este propus pentru funcţia de ministru al Apărării, pe care acum o deține intermar, el urmând să ocupe şi poziţia de vicepremier.

Pentru conducerea Ministerului Economiei este propus senatorul Irineu Darău.

Un comunicat transmis, joi, de USR susține că pe Miruţă îl recomandă rigoarea de care a dat dovadă în activitatea guvernamentală, pecum şi în contextul implicării sale directe şi consistente în implementarea Programului SAFE în România, program de înzestrare a Armatei, cu interacţiune între ministerul Apărării şi industria naţională de apărare de la ministerul Economiei.

Precedentul ministru, Ionuţ Moşteanu şi-a depus demisia din funcţie la sfârșitul lunii trecute, după ce presa a constatat că și-a falsificat CV-ul, în care a trecut o diplomă universitară pe care n-o avea.

USR mai afirmă că Dărău, propus pentru funcţia de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, are o experienţă profesională de peste 15 ani, acumulată în mediul privat, inclusiv în contexte internaţionale, lucrând pentru companii şi proiecte complexe din domeniile industrial, financiar şi tehnologic.

Din 2020, este senator de Braşov.

 

 

Un pesedist pleacă



Tot joi, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Constantin-Bogdan Matei, a anunțat că şi-a depus demisia din funcţie, decizia urmând să intre în vigoare pe 28 decembrie 2025.

Motivele renunţării sunt strict personale – susține el.

Matei a menţionat că nu are informaţii privind posibilul său înlocuitor.

Fost parlamentar PSD, el a fost instalat, pe 13 ianuarie 2025, în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport.

Matei a înlocuit-o pe fosta mare canotoare Elisabeta Lipă, care a renunţat la funcție pe 31 decembrie 2024.

Matei a condus în urmă cu şase ani ministerul Tineretului şi Sportului în guvernul PSD al Vioricăi Dăncilă.

Timp citire: 1 min