Sarah Mullally, prima femeie din istorie care va conduce Biserica Angliei

Londra Sarah Mullally Arhiepiscop de Canterbury Biserica Angliei prima femeie
© Facebook - Diocese of Newcastle, Church of England   |   Dame Sarah Mullally, Arhiepiscop al Bisericii Angliei

Pentru prima dată în aproape 500 de ani de istorie, Biserica Anglicană va fi condusă de o femeie. Dame Sarah Mullally, în vârstă de 63 de ani, a fost numită Arhiepiscop de Canterbury, fiind al 106-lea cleric care preia această funcție. Anterior, ea a slujit, timp de şapte ani, ca Episcop de Londra, a treia cea mai înaltă poziţie în Biserica Angliei, fiind, de asemenea, prima femeie care a ocupat această funcție. Femeilor le-a fost permis să devină preoţi în Biserica Anglicană abia la mijlocul anilor 1990, deşi există numeroase voci din interiorul bisericii, în special ale episcopilor seniori, care se opun în mod deschis ca femeile să se alăture clerului, şi mai ales conducerii instituției.

Arhiepiscopul de Canterbury este liderul spiritual al bisericii anglicane din întreaga lume. De asemenea, funcţia vine la pachet cu un loc în Camera Lorzilor din Parlamentul Regatului Unit. Aceasta înseamnă că va conduce dezbateri, va lua poziţie faţă de diverse probleme, inclusiv cele legate de libertățile religioase, și va comenta evenimentele de importanță națională. Numirea sa vine după atacul mortal asupra unei sinagogi din Manchester, iar publicul aşteaptă ca primele sale remarci să facă referire la acest lucru.

Primele declaraţii

În prima sa declaraţie de la numire, noul Arhiepiscop de Canterbury a vorbit despre "responsabilitatea uriașă" a funcţiei, pe care o va aborda "cu un sentiment de pace și încredere în Dumnezeu". „Pe măsură ce răspund chemării lui Hristos la această nouă slujire, o fac în același spirit de slujire față de Dumnezeu și față de ceilalți, care m-a motivat încă din adolescență", a mai spus Mullally, care a amintit şi de cariera sa de asistentă medicală, anterioară hirotonirii sale: "am învățat să ascult profund - oamenii și îndemnul blând al lui Dumnezeu - să caut să-i aduc pe oameni împreună pentru a găsi speranță și vindecare". „Aștept cu nerăbdare să împărtășesc această călătorie a credinței cu milioanele de oameni care Îl slujesc pe Dumnezeu și comunitățile lor în parohiile din toată țara și din întreaga Comuniune Anglicană globală", şi-a încheiat declaraţia Dame Sarah.

Ce urmează pentru noul Arhiepiscop anglican

Unul dintre rolurile Sarei Mullally de la numirea sa ca episcop de Londra a fost acela de a prezida un organism care a convins Biserica Angliei să accepte căsătoriile între persoane de același sex. Mullally a descris decizia de a permite în sfârșit preoților să binecuvânteze cuplurile de același sex, în 2023, ca fiind „un moment de speranță pentru Biserică”. Dar, făcând aluzie la diviziunile profunde care există încă în Biserică pe această temă, ea a spus: „Știu că ceea ce am propus ca o cale de urmat nu merge suficient de departe pentru mulți, dar prea departe pentru alții.” Una dintre provocările ei ca arhiepiscop va fi să navigheze printre aceste dezacorduri.

Legislația impune Arhiepiscopilor de Canterbury să se pensioneze la vârsta de 70 de ani, acesta fiind probabil unul dintre motivele pentru care unii nu au considerat-o pe Dame Sarah Mullally o favorită pentru a fi selectată. Data ceremoniei de întronare nu a fost încă anunțată.

Timp citire: 2 min